mi-am dat seama de ce am o mana de prieteni care imi sunt aproape desi ne despart sute/mii de km ...
aici, dragilor, scriu despre voi, prietenii mei ... pentru ca va pretuiesc in mod deosebit, va apreciez si va multumesc ...
prieteniile astea s-au legat atat de bine pentru ca am avut sansa sa intalnesc copii (asta eram noi atunci) cu o educatie aleasa, istetzi, sinceri, haiosi, petrecareti si simpli.
Nu erau intre noi diferente majore legate de situatia materiala, nu avea niciunul decapotabila in fatza la Y ... eram copii ... ne distram si ne comportam ca atare ...
Cu toate astea ... am ajuns bine, unii s-au casatorit si s-au asezat la casele lor, altii au planuri, si unii (
) mai copilaresc putin ...Dar am ramas noi si tinem legatura.
Vorbeam cu Sp2 intr-o zi despre faptul ca prieteniile se leaga mai greu acum. (nu datorita varstei! - in ciuda a ceea ce cred/zic unii ... eu nu ma simt [pentru ca nu sunt] asa old and granny) ... ci pentru ca oamenii si-au pierdut respectul de sine si valorile morale ...
Recunosc, am fost prinsa cu garda jos in vartejul asta al invidiei si al fatzarniciei ... puteam foarte bine sa ma transform intr-o vipera si sa supravietuiesc onorabil ... dar am considerat ca e mai bine sa ignor si sa evit caracterele mici (riscul sa ajungi ca ei e imens), in schimb imi urmaresc traiectoria trasata bine in minte, conturata de o replica (a fratelui meu) care mi-a schimbat viziunea ...
Revenind la prieteni ... mai bine putini si buni ...
Il citez pe Octavian Paler - "Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati!"
Si as mai adauga ... multumesc parintilor pentru educatia primita ...
Numai bine!
