si ca nu credeti voi ca am calcat intr-un stuchit de filosof ... am sa scriu ce am chef, fara sa astept vreo reactie din partea cuiva ...
ii numesc prieteni pe aceia care:
- se trezesc in miezul zilei/noptii sa-mi dea un sms sau un mail ... asa, doar pentru ca se gandesc la mine sau vor sa stie daca sunt ok ...
- nu trag concluzii pripite atunci cand ma mananca limba si mai spun aiureli ...
- au curajul sa-mi spuna cand gresesc si-mi aduc argumente ...
- chiar daca ne despart sute sau mii de km, discutam ca si cum am sta la 3 blocuri departare, cu aceeasi nonsalantza si sinceritate ...
- au curajul sa-si recunoasca greselile ...
- nu si-au schimbat caracterul si preferintele cand salariul lor s-a transformat din lei in alta moneda ...
Si, da! DA!!! Mi-e ciuda ca nu reusesc sa ma vad cu fetele mai des, mi-e ciuda ca suntem ocupati si ne e greu sa ne facem timp pentru noi ...
Dar toate dispar atunci cand iti dai seama ca tot prieteni iti sunt si tot la fel de mult te iubesc si te aprecieaza ...
Si ma emotionez si nu stiu cum as putea multumi vreodata Celui de Sus ca mi-a dat asa prieteni ...
Si-mi vine sa plang cand constientizez ca uneori i-am neglijat si o parte i-am pierdut, nu din comoditate, ci din lipsa de timp ... Imi place sa cred, insa, ca nu i-am pierdut efectiv ... ci doar nu-mi mai sunt asa aproape ... si ca oricand vom avea posibilitatea sa vorbim sau sa ne vedem, o vom face asa cum obisnuiam inainte ...
Intr-o lume in care mai nou ceilalti se hranesc cu ura, cu invidii si curiozitati ... imi dau seama ca asa prieteni cum am eu ... nu voi mai gasi niciodata ... nici nu-mi doresc, sincer vorbind ... imi ajung ...
P.S. - Cum/Cand am ajuns oare in halul asta?
Am ramas stupefiata cand am ajuns in fata
No comments:
Post a Comment